Trei irakieni au fost arestaţi în Austria sub suspiciunea de terorism

Trei irakieni au fost arestaţi în Austria sub suspiciunea că aparţin unei organizaţii teroriste, a relatat sâmbătă dpa.

Cei trei bărbaţi, cu vârste puţin peste 20 de ani, trăiau într-un hostel pentru solicitanţi de azil în oraşul Judenburg, la 190 de km sud-est de Salzburg, a precizat sâmbătă procurorul public pentru agenţia austriacă de presă APA, confirmând informaţii apărute anterior în presă.

Cei trei bărbaţi sunt investigaţi de Biroul de stat pentru protecţia Constituţiei şi combaterea terorismului.

Procuratura nu a oferit detalii suplimentare despre arestări, însă tabloidul Kronen Zeitung a scris că cei trei sunt suspectaţi că ar fi făcut parte din gruparea jihadistă Statul Islamic.AGERPRES/(AS – editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)

Close

Autentificare

Inregistrare client nou

Esti deja inregistrat ? Login

Resetare Parola

Esti deja inregistrat ? Login

Web Analytics