Te tratezi la clinicile private? Nu ignora această informație

Autor: Elena Mihai | joi, 14 septembrie 2017 | 0 Comentarii 1505337180

9 milioane de euro. Aceasta este suma investită de rețeaua de sănătate Regina Maria la Cluj, în ultimii 10 ani.

Potrivit datelor companiei, anul acesta  portofoliul a fost completat cu două noi achiziţii: Prompt URG – serviciul de ambulanţă privată şi îngrijire la domiciliu şi laboratorul Santomar OncoDiagnostic – liderul local pe zona de anatomie patologică şi citologie.

De asemenea, la începutul anului viitor va inaugura şi primul spital privat cu servicii integrate din regiune, care va deservi şi pacienţii din judeţele limitrofe. Valoarea totală a acestui proiect de dezvoltare va fi de 15 milioane de euro. Compania este prezentă pe piaţa serviciilor medicale din Cluj-Napoca încă de la începutul anului 2008 şi a raportat creşteri constante de la an la an.

Anul trecut, medicii Regina Maria Cluj au acordat peste 210.000 consultaţii şi au efectuat peste 420.000 de analize de laborator – ambele segmente înregistrând creşteri semestriale, dar şi anuale.

La nivel local, furnizorul medical are peste 300 de angajaţi, dintre care peste 150 sunt medici ce acoperă 32 de specialităţi medicale. În 2016, 150.000 de pacienţi au trecut pragul policlinicilor din oraş. Pe zona corporate, compania are în portofoliu 30.000 de abonamente medicale oferite angajaţilor din zonă.

Pagina 1 din 1

Close

Autentificare

Inregistrare client nou

Esti deja inregistrat ? Login

Resetare Parola

Esti deja inregistrat ? Login

Web Analytics