Reprezentanţii Otokar, câştigătorul licitaţiei pentru autobuze în Capitală: Vrem să participăm şi la alte licitaţii în România

Producătorul turc de autobuze Otokar, desemnat câştigătorul licitaţiei pentru cele 400 de autobuze pe care Primăria Capitalei vrea să le cumpere, se arată încrezător în rezultatul contestaţiei şi estimează că autorităţile române vor da o soluţie favorabilă în trei-patru săptămâni. Denis Toublanc, director de marketing al Otokar în Europa, a declarat într-un interviu pentru News.ro că România este o ţară cu potenţial, unde are ca obiectiv să îşi întărească prezenţa şi vrea să participe şi la alte licitaţii organizate de municipalităţi. Compania deja a depus o astfel de ofertă la o licitaţie organizată la Braşov. În prezent, în România circulă 190 de autobuze Otokar, în cadrul unor contracte private, iar cel cu Primăria Bucureşti ar fi primul contract cu o instituţie publică.

Close

Autentificare

Inregistrare client nou

Esti deja inregistrat ? Login

Resetare Parola

Esti deja inregistrat ? Login

Web Analytics