EXCLUSIV – Cum a scăpat fosta şefă AEP de interdicţia de a părăsi România

Fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, a obţinut, săptămâna trecută, o victorie importantă în faţa DNA. Astfel, Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel au decis să-i permită acesteia să părăsească România pentru a putea ocupa postul de senior advisor în cadrul Asociaţiei Mondiale a Organismelor Electorale (A-WEB).

Decizia celor două instanţe a venit după ce Pătru a prezentat o scrisoare semnată de Secretarul General al A-WEB, sud-coreeanul Yong-Hi Kim, în care acesta îi oferea funcţia de senior advisor în cadrul instituţiei pe care o conduce de facto. (n.r. vezi ataşament) Fişa postului prevede că fosta şefă AEP ar trebui să ofere consultanţă în domeniul legislaţiei electorale către autorităţile electorale din ţări aflate în plin proces de consolidare a democraţiei.

Citeşte şi: Pleşoianu RUPE RÂNDURILE. A anunţat că va vota ÎMPOTRIVA unui proiect de lege CONTROVERSAT

content-image

De notat că există o singură persoană care mai deţine această funcţie în cadrul A-WEB, cunoscutul expert american în legislaţie electorală Paul Sam DeGregorio. Despre acesta s-a spus că ar fi trebuit să fie ambasadorul SUA în România la începutul anilor 2000, acesta făcând, de-a lungul timpului, mai multe vizite oficiale în ţara noastră. DeGregorio este şi expert OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa), care monitorizează procesele electorale din mai multe ţări europene. În trecut, DeGregorio a fost preşedinte şi vicepreşedinte al U.S. Election Assistance Commission (EAC) – forul care se ocupă de organizarea alegerilor din SUA.

Citeşte şi: Reacţie DURĂ a sportivei care s-a pensionat la 44 de ani: ‘Nu am furat banii statului’

Oferta oficialilor A-WEB este surprinzătoare având în vedere faptul că DNA (Serviciul teritorial Ploieşti) a arestat-o pe Ana Maria Pătru în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 2016 acuzând-o de fapte de corupţie. În ciuda acestei stări de fapt, la sfârşitul lunii iulie, secretarul general Yong-Hi Kim s-a deplasat în România pentru a negocia personal preluarea acestei funcţii. În scrisoare, se menţionează „experienţa câştigată de Ana Maria Pătru în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Europene a Oficialilor electorali şi vicepreşedinte al Asociaţiei Mondiale a Organismelor Electorale”. Semn că, în faţa decidenţilor prestigioasei instituţii internaţionale, acuzaţiile DNA nu prea mai par credibile.

Ana Maria Pătru a intrat deja în pâine în noua funcţie şi urmează ca, la sfârşitul lunii septembrie, să participe, la Capetown, în Africa de Sud, la conferinţa A-WEB în care se va dezbate elaborarea strategiei pentru perioada 2019 – 2025 privind implicarea femeilor în procesul electoral. Cu această ocazie, fosta şefă AEP ar urma să susţină şi cauza firmelor de IT româneşti care au deja experienţă în dezvoltarea de softuri în domeniul electoral.

Reamintim faptul că Autoritatea Electorală Permanentă din România a preluat, pe 31 august, conducerea Asociaţiei Mondiale a Organismelor Electorale (A-WEB), prin Daniel Barbu. Aceasta este însă mai mult o funcţie onorifică şi de reprezentare, câtă vreme deciziile executive sunt luate la nivelul secretariatului general A-WEB, deţinut de Coreea de Sud.

Citeşte şi: Scumpirile impuse de Guvern scot oamenii în stradă. Noi proteste de AMPLOARE .

Close

Autentificare

Inregistrare client nou

Esti deja inregistrat ? Login

Resetare Parola

Esti deja inregistrat ? Login

Web Analytics