Amendă FABULOASĂ pentru un motociclist. De ce a fost sancţionat acesta – VIDEO

Graba l-a costat scump pe un motociclist din Arad. Acesta a fost amendat cu 3.400 de lei şi a rămas fără permis de conducere pentru 90 de zile, după ce a fost surprins de camere de supraveghere cum se strecoară cu viteză printre barierele coborâte la trecerea peste calea ferată, evitând un tren care a trecut după câteva secunde. De asemenea, pe imagini se vede cum tânărul îi arată un gest obscen mecanicului de locomotivă, potrivit News.ro.

Citeşte şi: Document DECLASIFICAT după 27 de ani. Ce a făcut ARMATA în timpul Mineriadei din 1990

Bărbatul aflat pe o motocicletă a fost filmat de camere de supraveghere amplasate la ieşirea din Arad spre localitatea Horia cum trece ilegal peste calea ferată, depăşind o coloană de vehicule şi strecurându-se printre barierele coborâte.

[embedded content]

Motociclistul a reuşit la limită să evite impactul cu locomotiva unui tren de marfă care a trecut după numai câteva secunde.

După ce a trecut, tânărul s-a întors lângă calea ferată pentru a face cu mâna un gest obscen către mecanicul de locomotivă.

Imaginile au fost surprinse vineri, iar după analizarea acestora, poliţiştii l-au identificat pe conducătorul motocicletei şi l-au sancţionat miercuri dimineaţă.

Arădeanul are 26 de ani şi este din localitatea Horia, către care se îndrepta în momentul comiterii faptei.

“Bărbatul a fost sancţionat conform OUG 195 cu 2.900 de lei, dar şi pentru semne obsecene cu 500 lei, conform Legii 61/1991”, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Claudia Iuga.

Pe lângă amenzile primite, permisul de conducere al tânărului a fost supendat pentru o perioadă de 90 de zile.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, mesaj EMOŢIONANT de Ziua Pompierilor: ‘Sunteţi ULTIMA SPERANŢĂ de salvare pentru cei în pericol’ – VIDEO .

Close

Autentificare

Inregistrare client nou

Esti deja inregistrat ? Login

Resetare Parola

Esti deja inregistrat ? Login

Web Analytics